Steaua voia să îl „fure”, Dinamo s-a repliat la timp! **Rotariu, „câine” pentru 5 ani: „E feblețea mea, dar a semnat cu ei!”

Redactor:
Radu Faur
Steaua voia să îl
  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum ProSport v-a anunțat în exclusivitate în ediția tipărită de astăzi, Daniel Stanciu a fost foarte aproape să dea prima lovitură de la venirea sa în Ghencea. Oficialul roș-albaștrilor îl ochise pe Dorin Rotariu, fotbalist care a impresionat în acest retur în tricoul lui Dinamo.

Steaua a dorit să profite de situația jucătorului, al cărui împrumut în Ștefan cel Mare expira în vară, dar alb-roșii s-au asigurat că nu vor pierde un fotbalist cu un asemenea potențial. Astfel, mijlocașului i s-a oferit un contract pe 5 ani la formația antrenată de Țălnar, iar „afacerea” a fost încheiată.

Roti e feblețea mea, dar a semnat pe 5 ani cu Dinamo. Este un tânăr de perspectivă, care dacă va munci va ajunge departe.„, a declarat Daniel Stanciu pentru digisport.ro.


Nepotul lui Iosif Rotariu câștigă 400 de lei lunar la Dinamo, iar rivala din Ghencea se gândește să-l transfere la vară

Jucătorul în vârstă de 17 ani este împrumutat de Marian Iancu în „Groapă” până pe 30 iunie. „Câinii” nu și-au manifestat încă dorința de a prelungi  

„Dorin Rotariu este viitorul lui Dinamo. O să vedeți”, spunea Țălnar după meciul cu Concordia, scor 2-0. După ce și-a periat „bijuteria”, Țălnar a mai folosit-o în șase partide, timp în care a dovedit că poate avea un viitor frumos în fotbalul românesc. Chiar și așa, este posibil ca bănățeanul să nu continue în „Ștefan cel Mare” din vară! De ce? Jucătorul este împrumutat „câinilor” de ACS Politehnica Timișoara până la data de 30.06.2013, iar dinamoviștii nu au înaintat încă nicio ofertă de prelungire. Mai mult, șefii roș-albilor îi plătesc tânărului internațional un salariu de junior, suma pe care acesta o primește lunar fiind de doar 400 de lei, cea mai mică remunerație de la echipă.

Dacă până acum conducerea lui Dinamo nu a părut foarte interesată de prelungirea înțelegerii pentru Rotariu, gruparea timișoreană a început să fie asaltată de cereri pentru nepotul lui Iosif Rotariu. Linia telefonică este încinsă de noul scouter al roș-albaștrilor, Daniel Stanciu, nimeni altul decât cel care pe vremea când ocupa funcția de manager pe Bega l-a adus pe jucător la Poli. Totuși, familia lui Rotariu nu este convinsă de utilitatea unui transfer în Ghencea, considerând că puștiul nu ar avea șanse foarte mari să prindă primul „11″ în trupa lui Reghecampf.

Pandurii stă la pândă!
O altă echipă care se află pe urmele elevului lui Țălnar este Pandurii Tg Jiu, care oferă o sumă de bani destul de importantă, plus procente dintr-un viitor transfer. Ce solicită ACS Politehnica Timișoara în schimbul lui Rotariu? Marian Iancu dorește niște bani acum, fotbalistul să fie deținut în coproprietate, iar la un eventual transfer peste hotare remunerația să fie împărțită. „Politehnica dorește ca acest copil să joace, nu contează unde, dar să o facă în prima ligă. Nu știu dacă 200.000 de euro este o sumă corectă, mai întâi să vedem ce spune clubul Dinamo. Deocamdată nu au făcut nicio ofertă. Pe noi ne interesează viitorul acestui puști și nu ne gândim foarte mult la partea pecuniară”, a spus Iancu pentru ProSport.

Ultima variantă: ACS Poli
Marian Iancu ia în calcul chiar ca mijlocașul stânga să se întoarcă la ACS Politehnica Timișoara, grupare ce activează în liga secundă și care are șanse mari de promovare pe prima scenă. Timișorenii mai au de disputat trei partide și pentru a fi siguri că vor face pasul către Liga I trebuie să obțină nouă puncte. „Noi avem asul în mânecă. Dacă nu ne înțelegem cu nicio echipă, Dorin va merge la ACS și va evolua tot în prima ligă. Deci, nu e nicio problemă. Valoarea lui va tot crește”, au dezvăluit surse din anturajul lui Marian Iancu.

400.000 de euro este suma la care este evaluat dinamovistul, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de

134 de minute a evoluat Dorin Rotariu pentru Dinamo, în acest sezon, în competiția internă

5 meciuri a bifat Rotariu pentru Dinamo II, reușind să marcheze de două ori

Mai întâi să vedem ce oferă Dinamo, nu au făcut deocamdată nicio ofertă. Ne interesează viitorul acestui copil
Marian Iancu

Am avut puține emoții, pentru că am intrat la 0-0 și cu un om în minus. Sunt bucuros că la final am bătut cu 2-0. Nu mă așteptam să joc, dar îi multumesc antrenoru­lui pentru încredere și sper ca prin evoluțiile mele să mă bage în continuare
Dorin Rotariu,  după debutul în prima ligă

„Vrem play-off și play-out”
Gigi Becali a dezvăluit aseară că, în urma unei discuții cu Mircea Sandu, l-a mandatat pe Valeriu Argăseală să facă o solicitare scrisă către FRF pentru ca din sezonul viitor Liga 1 să treacă la sistemul cu play-off. „Vrem ca de la anul să se facă un campionat cu 14 echipe, cu play-off și play‑out. Mircea Sandu a fost de acord și a zis să că e o idee bună”,a  spus la DigiSport latifundiarul din Pipera.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×